Prietenului meu Jim

Ne-am cunoscut asa, din intamplare, intr-o perioada din viata mea in care aveam nevoie foarte mare de un sprijin, de un sfat, de intelegere, de cineva cu mai multa experienta de viata decat mine care sa-mi trezesca speranta adormita, ambitia, rabdarea si puterea de lupta…
Nu stiu cum se intampla cu altii dar cu mine lucrurile stau in felul urmator:
de fiecare data cand ma simt neputincioasa, depresiva sau nefericita, cand am impresia ca nimic nu mai are logica in viata mea ca sunt un nimeni si ratacesc aiurea pe cararile incurcate ale lumii, se gaseste cineva, sau cel putin o situatie care sa-mi dea o lectie destul de dura dar suficient de realista incat sa ma faca sa-mi revin, sa devin din nou constienta de ceea ce sunt, de cat de fericita ar trebui sa fiu pentru ceea ce am, ce simt sau ce gandesc…
Nu pot sa neg, da, sunt intr-adevar o persoana usor prea sensibila, si poate din cauza asta am foarte mult de suferit…
Imi doream dintotdeauna sa fiu si eu ca toata lumea, Jim m-a ajutat sa ma inteleg, sa ma descopar, sa gasesc fericirea dincolo de lucruri cotidiene, materialiste, exterioare… fericirea din adancul sufletului, sa realizez ca sa fii asa in felul tau e un lucru minunat...
“...try not to be sad! You have so much to give to the world and the world has many wonderful things waiting for you. I could be sad if I wanted but I have learned to overcome sadness, at leastmost of the time. I too do have moments of sadness but they are short lived.I have learned that all happiness comes from within our self. I have learned that we are all connected with all life and that we are One. Time and space can not come between any of us unless we believe that it does. You can be happy simply by going places in your heart or" in spirit"( both are the same). When you are sad, quiet your mind and go to a place where you where you are happy and can laugh. Come with me and go fishing along the river or walk by the ocean. Walk on the streets of Portsmouth and talk to me about your dreams. Or go to some beautiful place where you can just be with nature and be one with all life.I spend most all of my time alone, I do not go out often becauseI have few people that I know think as I do but I have found that this is O.K.. Like you, I have a family who love me and I love them, I enjoy good health and I know thatI have a good spirit and each day I try to grow in spirit by learning to become more connected to my higher self. You should read more about the spirit and our connection with all life.Each day you should give thanks for your many blessings. Give thanks for your good heart and spirit. Give thanks for the friends and familythat you have , for the fact that you have a goodmind and give thanks for the wonderful life that lies ahead for you! You need not be sad because of where you are located on this earth.The problems over here are many and there are much worse problems in other countries then in your country or this country. Learn to let your spiritual self see who you are each day. You do this by loving all things and all people for we are all children of God, hear to learn how to live. There are many people in this world who are spiritually ill, they are in pain and have not found their higher self and because of this they are hurting others and living with much suffering. This is life but one day all people will learn to live happily in the universe and will learn to love and care for all living things that make up this earth. In the meantime we must each try to learn how to do these things in our own heart. It takes work to be happy. We must learn about our self and we mustun learn things that we were taught but are not true, things that keep us apart and limit us. We have no limits, only the ones that we put upon ourselves...”

Povestea oricui

Nu prea am avut timp in ultima vreme sa ma las purtata pe aripile inspiratiei, asa ca de 1 decembrie m-am hotarat: azi vreau sa zbor.
M-am gandit ca exista o poveste la tot ce se vede dar mai ales la tot ce nu se vede, si am purces la drum. M-am inarmat cu o ciocolata poiana, alba aerata, cu un play list atent selectat de mine, la ascultarea caruia copii mici ar putea cu usurinta sa adoarma, am incuiat usa la camera, am tras draperiile, sa nu ma intimideze prea multa lumina ce se chinuia sa-mi intre in camera prin geamul mare, am conectat calculatorul la sursa de curent, ca sa nu am surprize pe parcursul calatoriei si m-am apucat de cautat povesti…

Povestea ploii: eram intr-o seara de noiembrie
Povestea infinitului: nu stiu cine m-a creat dar stiu ca nu am sa mor niciodata
Povestea succesului: sunt dependent intotdeauna de ceva
Povestea iubirii: apar din senin si dispar pe neobservate
Povestea gandului: n-am nevoie niciodata de cheie de acces
Povestea suferintei: timpul imi este cel mai mare dusman
Povestea rasaritului: niciodata nu sunt toti cei care ma vad si astazi
Povestea singuratatii: nu vin niciodata singura sau vin intotdeauna insotita
Povestea timpului: nu am fost licentiat in medicina
Povestea fericirii: sunt contagioasa, doar uneori
Povestea culorii: sunt albastra cand vreau sa fiu cer senin
Povestea trecutului: am puterea sa schimb tot ce urmeaza, niciodata pe mine
Povestea scrisorii: mi-am pierdut din importanta
Povestea naturii: as vrea sa fiu lasata in pace
Povestea norocului: incep sa nu mai fiu chiar atat de orb
Povestea sexului: sunt uneori si matrimonial
Povestea sperantei: mor uneori inainte sa ma nasc
Povestea asteptarii: pot trai o saptamana dar uneori o viata de om
Povestea ochilor: putem sa privim fara sa vedem sau sa vedem fara sa privim
Povestea frunzelor: ne intrebam daca exista sau nu reincarnare
Povestea zilelor: ne jucam de-a prinselea de cand ne stim
Povestea sentimentului: ma nasc in orice circumstante
Povestea respectului: mi-ar placea sa cred ca mai exist
Povestea povestii: exista o poveste pentru orice

Oda taranului roman

Ars de soare si necajit ca vai de el, cu mainile noduroase si batatorite de atat munca, cu fata incretita de griji si nevoi, nebarbierit de spatamani sau cu hainele pline de praf si noroi, saracul taran roman participa si el la campania electorala. Se simte si el cetatean, macar si pentru astea cateva saptamani in care disperatii candidati nu mai stiu cum si in ce fel sa-i impresioneze. Unul mai ingenios decat altul: vin cu caldari, lighene zahar, paine si faina, vin cu promisiuni marete, pun ferestre termopan si usi, repara drumuri, maresc pensii, salarii, ce mai intreaga Romanie se pune pe picioare.
Nene Vasile da’ matale cu cine votezi? Da matale matusa Marioara?
Toata lumea se intreaba in toate directiile cine vor fi viitorii senatori si deputati ai Romaniei.
Merg si eu sa il intreb pe taranul roman cu cine voteaza. Ma cuprinde jalea si tristetea si lacrimile imi stau gata gata sa imi invadeze chipul de fiecare data cand deschid o portita si o batranica, un batranel, un copil cu ochi inocenti si curiosi se iveste de dupa ea. Taranul roman o duce foarte greu, e necajit, munceste din noapte pana-n noapte, viseaza putin, are bucurii scurte, se plange de durere si de saracie, asteapta, asteapta, asteapta cica vremurile alea mai bune dar ele nici ca vor sa apara…
Mi-e greu sa incep dar nu prea am de ales, trebuie sa-mi castig cumva existenta, nu pot trai doar din carti si cu vise…
“Buna ziua, imi cer scuze ca va deranjez, nu sunt cu lumina nici cu RDS-ul, nu va aduc pensia, si nici de la primarie nu sunt cu ajutorul social, nu fac parte din nci un partid politic si totusi curiozitatea mea e : “Dumneavoatra cu cine votati?” doar faptul ca ma prefac a fi mai inocenta decat sunt si par un copil la prima vedere, sau isi da seama ca vin si eu de la tara, il impiedica pe nenea Ion sa-mi dea cu ceva in cap de manie si revolta si necaz, si furie, si cate si mai cate alte suparari si frustrari seculare.
In fiecare seara cand ma pun sa dorm imi revine in minte imaginea trista a taranului roman: cu ciorapi de lana, cizme de cauciuc, fata arsa de soare, cu privire stearsa si zambet amar, cu telefon mobil fara pic de credit pe el, fara vise, fara bucurii!!!
Taranul roman o duce foarte greu iar noi suntem in campanie electorala…

Amintiri mai vechi...sau La biblioteca

Degeaba încerc să mă surprind citind, dacă mimez un interes superficial atunci când trec cu ochii peste rânduri şi file întregi de politică externă, integrare europeană sau alte şi multe „izbucniri” cu talent ale lumii cotidiene. Fac eforturi mari sa-mi amintesc ce-am citit mai devreme dar realizez cu stupoare, că inclusiv şi ultimul cuvânt din proproziţia pe care
tocmai am terminat-o de citit... l-am uitat!!!Sunt în sesiune. Nopţile cică învăţ: fac schimb de idei, pe messsenger, cu vre-un coleg sau colega, la fel de afoni în politică ca şi mine, dar asta are mai puţină importanţă!
„Cu ocazia întrunirii totuşi Franţa nu a blocat decizia de extindere; a trebuit să susţină decizia ori să rişte pierderea influenţei în Comunitate”.
Oare chiar atât de mult ţine Franţa la Comunitate încât nu şi-a exprimat liber opţiunea? Apropo, cine este Franţa? E o tipă trendy? Oare se îmbracă cool? Poartă accesorii Swarovski sau caută reduceri prin cataloagele de la Avon?
Franţa este a lui Napoleon!!!
Aham... Napoleon e-un fel de Casanova! Iar oare Franţa, îi este amantă sau soţie?
„Aici postul de radio „Vocea Poporului” în continuare vă prezentăm principalele ştiri ale orei :
În cursul zilei de astăzi 26 ian. 2008, domnul Napoleon Bonaparte, cu inconfundabila sa perucă vopsită roz şi însoţit de preafumoasa sa iubită Franţa, a fost nevoit să –şi continuie drumul către noile sale cucerir, pe cal, deoarece a fost prins de poliţia rutieră pe autostrada A2, kilometrul 144, conducând un jaguar xf, proprietate personală, vorbind la telefonul mobil şi fără permis de conducere ”.
Iar m-am pierdut printre rânduri şi iar ma uit în carte, prin ea, şi iar nu vad nimic util din ce-aş putea spune maine profului ca să mă treacă.
Da, lumea nu a fost făcută într-o zi, dar examenul meu e maine!
Oare băiatul şi camaradul de suferinţă din faţa mea îl are tot maine???
Colega din spatele lui, sigur îl are azi, mimează atât de serios, încât chiar mi se pare că citeşte.
„România aplică sancţiunile internaţionale impuse prin Poziţiile Comune adoptate în cadrul Politicii Externe şi de ...” Cred că ar trebui sa iau o pauză, oricum pana maine mai am astăzi, la noapte şi maine dimineatză!!!
Baftă fraţilor!!!

Imperfecta... simplu

Nu sunt un om perfect: vorbesc prea mult, sunt naiva si traiesc cu vise, gasesc incantatoare frunzele cazute pe trotuar in toamnele trazii… ma consider de moda veche si ma comport ca atare, pot sa privesc la nesfarsit apusurile in serile senine, sunt o zapacita si jumatate, am memoria scurta, imi este foarte greu sa-i fac pe altii sa creada despre mine ca sunt serioasa, am mai multi prieteni baietidecat fete, sunt schimbatoare ca si vremea in Anglia, cant cat ma tine gura de ma cunosc toti vecinii, ma opresc la jumatatea propozitiilor pentru ca imi uit propriile ganduri si lista ar putea continua…
Nu sunt un om perfect insa intotdeauna am crezut ca sunt isteata si gasesc solutie la orice situatie pana cand te-am intalnit pe tine…
Oamenii sunt pentru mine, in general, aproape toti la fel. Tu insa, esti un speciment deosebit…
Uneori te urasc si nu vreau sa mai aud de tine, ma indispune fiecare cuvant pe care il rostesti, imi inchid telefonul, calculatorul, plec din oras, din tara, din lumea asta reala ca sa scap de tine, insa imaginea ta ma urmareste peste tot: la scoala, in tramvai, la masa, in somn, pe varf de munte sau pe strada…
Uneori inchid geamurile, lumina, usa de la dormitor, televizorul, cartea pe care o citesc, frigiderul, imi inchid si ochii, gura imi bag dopuri in urechi ca sa nu mai aud nimic, sau sa vad, sau sa simt sau sa cred ca tu esti autorul zgomotelor care vin de afara, din bucatarie, ca reporterul, actorul, moderatorul sau cine stie ce alta vietate din televizor seamana cu tine…
Toate masurile mele de siguranta si protectie nu imi sunt insa de nici un ajutor. Nu cred ca am gasit pana acum modalitatea prin care sa pun lacat sentimentelor si gandurilor mele.
Nu sunt un om perfect, ci cred ca sunt indragostita…

Dreamy

Astazi iarasi nu am apucat sa vad apusul, am venit prea tarziu acasa... ma gandesc totusi ca nu am pierdut nimic. Nu a fost tocmai o zi cu soare, a plouat de diminatza iar in restul zilei a fost cenusiu si rece. Vantul a scuturat multe frunze de prin copaci. Probabil si copacul din fata geamului, de unde privesc trista sau fericta apusul in fiecare seara senina, a nins astazi colorat.
Stau la etajul patru, iar apusurile se vad cel mai frumos din camera mea. Coroana unui copac de artar e chiar in dreptul geamului, l-am descoperit intr-o seara, din intamplare, cat de frumos l-a colorat toamna si cat de frumos reflecta in camera cu luminile stinse, apusul.
Astazi iar sunt melancolica, la fel cum am fost si ieri sau cu doua saptamani in urma. Sunt melancolica de obicei putini insa pot sa observe pentru ca ma ascund dupa cuvinte, crezuri false si joc foarte bine rolul de Femeie fericita. Femeie, am inceput in sfarsit sa accept ca am devenit femeie, cum insa alfel ar trebui sa ma numesc la cei 24 de ani pe care ii implinesc in doua saptamani. Ca sa scap de tristete m-am apucat sa citesc, carti din alea, care sa te faca sa gandesti pozitiv, sa traiesti in present sa nu suferi pentru ce a fost in trecut sau pentru ce va fi in viitor. Am invatat multe din carti… cum sa vorbesc frumos, asa ca sa ma creada altii, nu am invatat insa cum sa-mi vorbesc asa ca sa ma cred si eu. Sunt o buna oratoare, ma inteleg bine cu toti batranii pe care ii intalnesc pe drum, in statii de autobus, in gara sau pe tren… mai nou au inceput sa imi placa si cainii, aia vagabonzi, ii simt uneori atat de aproape, si atat de tristi, ne intelegem din priviri. Nu conteza ce rasa e sau in ce cartier vagabondeaza cel mai important e ca de fiecare data cand ii intalnesc ma privesc prietenos cu blana zbarlita si botul murdar.
Cam asa arata o zi din viata mea de hoinara. Biblioteca, plimbari prin parcul Copou, ganduri, ganduri, ganduri si toate triste.
Uneori imi place sa cutreer intrerg orasul. Urc intr-un autobus sau un tramvai si ma las purtata de doua sau de trei ori pe acelasi traseu pana ma plictisesc sa privesc la fetele colorate, absente si visatoare, nesigure sau impunatoare ale oamenilor din mijloacele de transport. Mai merg pe la teatru ca sa vad si pe scena, nu doar in viata de zi cu zi, oameni care joaca roluri.
Asa trec zilele mele una cate una fara sa ma impresioneze nimic in mod deosebit in lumea asta.
Cand eram mica, cea mai mare pasiune a mea era sa visez. Visam la cules de struguri, co ochii in televizor, visam in drum spre magazin sau in toaleta, visam cand imi priveam profesoara de romana straduindu-se sa ma faca sa inteleg adverbul sau propozitia circumstantiala de loc, visam cand ma certau parintii sau cand imi tinea mama vestitele ei discursuri serioase depre responsabilitate ambitie, caracter… timpul si spatiul erau totuna pentru mine. Ma simteam minunat in lumea mea de vis. Devenisem chiar dependenta, abia asteptam sa am cateva momente de ragaz ca sa pot sa visez in liniste. Imi amintesc, mama era tot timpul suparata pe mine. Ma trimitea sa fac sau sa-i aduc ceva din bucatarie sau din gradina si trecea mult timp pana sa ma vada inapoi : “iar ai adormit acolo? Doamne, nu mai stiu ce sa ma mai fac cu tine. Ti-am zis sa imi aduci patrunjel nu marar…” si de aici incolo incepea poezia “da eu nu am auzit, da asta nu mi-ai zis ca tre sa fac, da eu m-am saturat de reprosurile si pretentiile matale, ca eu nu sunt un copil perfect ca eu niciodata nu o sa fiu ca si copiii vecinelor sau cunostinteleor matale, ca eu sunt asa cum sunt si sa ma lasi in pace” si dupa atatea strofe de poezie interpretata cu intonatie si pe diferite tonalitati de la ridicate in sus, urma tacere si liniste.

Search

Te-am cautat astazi peste tot, in statiile de tramvai, in parcul din marginea orasului, la magazinul alimentar din fata blocului, pe strazi, in gara si la teatru, am fost chiar si la 10 kilometri de oras intr-un sat micut dar foarte curat sperand ca poate iti place viata la tara, si am sa te gasesc acolo…
Te caut de foarte multa vreme, prin orase si tari diferite, pe internet, am inceput sa te caut si prin carti, in televizor dar nu stiu unde te-ai pierdut. Pe unde nu trec, pe cine nu intreb nimeni nu au auzit niciodata de tine…
Poate esti doar o iluzie a mintii mele si nu ai existat vreodata, sau poate nu te-ai nascut inca iar eu te caut ca disperata in fiecare colt de lume… Moi fi nascut eu poate prea tarziu ca sa te intalnesc pe tine?!
Sunt obosita, am intrebat de tine peste tot, la receptia hotelelor, am fost si la aeroport insa nici pe acolo nu te-a vazut plecand sau venind niciodata, nimeni.
Te caut de atat timp, prin atatea locuri si-n atatia oameni… Am ragusit de cand te chem s-apari, m-am saturat de felul asta de va-ti ascunselea al nostru…
Uneori ma intreb daca si tie iti plac gogosii cu crema de vanilie si multa ciocolata, daca asculti sau privesti ploaia la geam in toamnele tarzii si reci, daca te sperii la filmele de groaza sau hoinaresti strazile din oras la miezul noptii singur, cum imi place sau obisnuiesc eu sa fac…
Poate esti altfel decat mi-am imaginat eu: poate ai parul foarte scurt si un pic de chelie, nu iti pierzi timpul prin parcuri si pe strazi dar lucrezi la proiecte serioase ale vietii, poate ai ochii de culoarea petrolului si inima-ti pulseaza mai mult sange in artere decat o face a mea intr-un singur minut. Poate in fiecare dimineata mergi pe acelasi drum pe care merg si eu dar mergem in aceeasi directie si la distanta unul de celalat asa incat nu reusim niciodata sa ne vedem unul pe celalalt. Poate tu ai incetat de mult sa ma mai cauti…