Imperfecta... simplu

Nu sunt un om perfect: vorbesc prea mult, sunt naiva si traiesc cu vise, gasesc incantatoare frunzele cazute pe trotuar in toamnele trazii… ma consider de moda veche si ma comport ca atare, pot sa privesc la nesfarsit apusurile in serile senine, sunt o zapacita si jumatate, am memoria scurta, imi este foarte greu sa-i fac pe altii sa creada despre mine ca sunt serioasa, am mai multi prieteni baietidecat fete, sunt schimbatoare ca si vremea in Anglia, cant cat ma tine gura de ma cunosc toti vecinii, ma opresc la jumatatea propozitiilor pentru ca imi uit propriile ganduri si lista ar putea continua…
Nu sunt un om perfect insa intotdeauna am crezut ca sunt isteata si gasesc solutie la orice situatie pana cand te-am intalnit pe tine…
Oamenii sunt pentru mine, in general, aproape toti la fel. Tu insa, esti un speciment deosebit…
Uneori te urasc si nu vreau sa mai aud de tine, ma indispune fiecare cuvant pe care il rostesti, imi inchid telefonul, calculatorul, plec din oras, din tara, din lumea asta reala ca sa scap de tine, insa imaginea ta ma urmareste peste tot: la scoala, in tramvai, la masa, in somn, pe varf de munte sau pe strada…
Uneori inchid geamurile, lumina, usa de la dormitor, televizorul, cartea pe care o citesc, frigiderul, imi inchid si ochii, gura imi bag dopuri in urechi ca sa nu mai aud nimic, sau sa vad, sau sa simt sau sa cred ca tu esti autorul zgomotelor care vin de afara, din bucatarie, ca reporterul, actorul, moderatorul sau cine stie ce alta vietate din televizor seamana cu tine…
Toate masurile mele de siguranta si protectie nu imi sunt insa de nici un ajutor. Nu cred ca am gasit pana acum modalitatea prin care sa pun lacat sentimentelor si gandurilor mele.
Nu sunt un om perfect, ci cred ca sunt indragostita…