Fragmente de aventuri solitare

Nu stiu daca e de bine sau e de rau, adevarul e ca m-am indragostit, din nou ar spune multa lume care ma cunoaste … De data asta nu de un rasarit sau asfintit de soare, si nici de florile albastre de pe campuri, nici de fluturi sau de alte creaturi ale naturii, curcubeie, ciresi infloriti, panze de paianjen, frunzele ingalbenite si cazute pe trotuar… M-am indragostit de Octavian Paler, de stilul sau sincer si adesea foarte trist in care s-a exprimat, modul in care si-a pus in lumina gandurile si framantarile-i personale…
Ma gandesc ca, poate nu sunt singura indragostita de “ scriitorul aminitirilor”. Nu stiu cum se intampla cu alti indragostiti dar eu ma regasesc adesea recitind fragmentele care m-au impresionat si pe care am intotdeuna grija sa le am la indemana pe ultimele pagini ale fiecarui caiet de curs sau seminar:

“Viata capata sens doar prin ceea ce iubesti si prin suferinta ca ai la dispozitie un timp limitat pentru a nu irosi aceasta sansa ….”

Ma gandesc, oare eu iubesc suficient?

"Singurul succes care merita sa fie ravnit e sa traiesti din plin si ceea ce nu poti obtine".

“Romanticul rataceste stand pe loc. E un braconier care nu prea stie ce cauta. Tanjeste dupa o prada pe care a visat-o, uitand apoi partial visul. Cand clipa i se daruie, romanticul intra in panica. Uneori isi distruge dragostea ca sa o poate plange. Romanticul e un diletant in materie de fericire. Abia dupa ce o pierde , o intelge. Si iubeste mai ales ce n-are”.

“Ma tem ca toate lectiile pe care mi le-a dat viata au fost zadarnice. N-am retinut nimic din ele. Nu mi-am corectat nici un defect, nu mi-am reparat nic o greseala si intr-un anume sens, mi-am visat viata mai degraba decat am trait-o. Am visat lucruri pe care nu eram in stare sa mi le doresc in realitate si cu atat mai putin nu eram in stare sa le obtin…”

“Incerc sa ma conving ca nu s-a schimbat nimic. Marea e aceeasi, cerul acelasi. Dar e greu sa te minti pana la capat. Nu reusesc decat sa doresc sa nu mai fac comparatii. Fiindca orice tristete are la baza o comparative. Imi dau seama ca ma uit alfel la pescarusi acum. Nu mai sunt atent la gratia lor, ci la precizia cu care se napustesc sa-si inhate victimele.
Daca vad o pereche de tineri dormind imbratisati pe plaja, ma simt indiscret. Imi vine sa intorc capul, cu toate ca ei nu se sinchisesc de nimeni. Au aceeasi nepasare minunata pe care nu mai pot decat sa o invidiez.
De fapt, tocmai ceea ce ma incanta la mare ma face uneori melancolic. Nu-mi place sa constat ca nu mai pot alerga pe plaja, ca obosesc dupa o ora de innot . Si poate chiar disperarea surda pe care o pun acum in ceea ce iubesc e un semn ca lucrurile nu mai sunt ca inainte. Sa inteleg ca dragostea cea mai amenintata e cea mai profunda? "

"Privind marea de pe o terasa ma gandeam, mai devreme, ca inclusive fericirea lasa rani”

"Aventuri Solitare, doua jurnale si un contrajurnal"

Închin această carte părinţilor mei,
care n-au văzut niciodată marea
şi au cunoscut doar aventura sacrificiului,
amintindu-mi că nu le-am spus, când trebuia,
cât de mult i-am iubit"

O.Paler